"COPILARIE REGASITA"

Bine ati venit pe site-ul oficial al asociatiei!!

     POT  TOTUL  IN  HRISTOS  CARE   MA   INTARESTE.  ( Filipeni 4 : 13 )

                   Pe data de 7 iulie am primit un mail care m-a surprins...era primul mail de acest gen, o propunere de sponsorizare pentru asociatia Copilarie regasita.

 

      <<    Buna dimineata,

      UniCredit Tiriac Bank, impreuna cu Asociatia Ateliere Fara Frontiere, a creat programul UniCredIT, prin intermediul caruia vor fi donate 100 de calculatoare catre organizatiile non-profit care dezvolta programe de acces la educatie, formare si integrare.

In acest sens, pentru a include ONG-ul dvs. in selectie, va transmit atasat formularul de candidatura pe care va rog sa mi-l transmiteti completat pana cel tarziu in 26 iulie.

Proiectele vor fi evaluate, iar cele selectate vor fi premiate cu 100 de calculatoare cu o configuratie minima Pentium III, dotate cu Windows XP Professional si Microsoft Office 2007 Plus cu licenta comunitara. Se vor acorda intre minim 5 si maxim 10 calculatoare pentru fiecare proiect.

Clara Popescu

 

Head of Customer Satisfaction, Innovation&Analysis  >>

         Am depus proiectul "O punte spre viitor "  si pedata de 25 august am primit iarasi o veste buna :

          

                                     << Buna ziua, 

Avem placerea sa va anuntam ca proiectul dvs a fost selectat pentru a fi premiat in cadrul programului de donatii organizat in parteneriat cu UniCredit Tiriac Bank.

Ca urmare veti primi o donatie ce consta din  5  calculatoare utilate cu Windows XP Professional si Microsoft Office 2007 Plus. 

Cu stima,

Catalina Azamfirei

Responsabil Dezvoltare

Ateliere Fara Frontiere

 

                      Daca doriti sa vedeti cum au reactionat copiii , va rugam sa va uitati la albumul foto"Niciodata singuri 31 august 2010 - ziua in care am primit calculatoarele.

                  Va prezentam o parte  din proiectul pe baza caruia copiii au primit calculatoarele:

 

 

 

                                               COPILARIE REGASITA

                                              O PUNTE  SPRE  VIITOR

    In urma cu 7 ani am preluat clasa I dupa o bogata experienta la catedra, ca invatatoare. In generatia respectiva am primit sase copii ce proveneau de la Centrul de plasament local. Unul dintre ei era Emanuel,

 

 care s-a autocaracterizat « cel mai lau copil » …L-am privit cu ochii inimii si am inteles ca era o forma de autoaparare , de revolta putin, fata de viata pe care o ducea, diferita de cea a copiilor ce proveneau din familii. Am observat ca era brutalizat de multe ori de catre baietii mai mari,  ceea ce ma umplea de mahnire. Intr-o zi, fiul nostru, pe atunci elev la liceu in localitate, mi-a propus sa-l iau acasa la sfarsit de saptamana, astfel cei care-l agresau nu vor mai indrazni sa o faca.

L-am luat acasa…si pana la urma a ramas in familia noastra, impreuna cu sora lui,

Antonia, 

mai mare cu doi ani decat el. Timp de doi ani aproximativ, ii luam la noi la sfarsit de saptamana, in vacante…Pana la urma,noi familia a decis sa-i luam in plasament, sa le oferim mai mult decat o masa calda si cateva zile de bucurie…I-am luat in plasament , prin hotarare judecatoreasca. Fata era clasa a V a, avea o infatisare baietoasa, atitudinea de asemenea si m-a socat faptul ca isi ura fratele foarte mult. Nu ne-am temut insa, am luat-o si pe ea in familie, i-am tratat de-a lungul timpului ca si pe copiii nostri, oferindu-le afectiune si in acelasi timp educatia necesara unor copii de varsta lor care au fost privati de acestea…

    In urma cu trei ani am preluat din nou clasa I. Iarasi am primit copii de la Centrul de plasament. De data aceasta au venit doua surori, salbatice , tunse scurt, cu deprinderi formate pentru cersit …Vorbeau vulgar , se injurau si se bateau des intre ele…

                   

CRISTINA                                                          ANDREEA

Dupa ce am vorbit cu sotul si fiul am inceput sa le aduc si pe ele in familie, dar…impreuna cu fratiorul lor de patru anisori, Marius. ..Intr-o sambata seara, acesta m-a intrebat « Tanti, eggista mai mulci copii si o mama ? » la care i-am raspuns « Da, exista… » A stat pe ganduri un timp, apoi m-a intrebat « Dar mai multi copii si doua mame, eggista ? » M-a privit lung, cu ochisorii lui mari si albastri si tristetea pe care am intalnit-o acolo s-a prelins in intreaga mea fiinta. « Da, exista… » si a urmat o intrebare care m-a facut sa-mi ascund lacrimile « Nu vleci sa fici mama noastla ? «

 

MARIUS

I-am luat si pe ei trei in plasament, prin hotarare judecatoreasca…Apoi, dupa un an , intamplator ( desi eu am convingerea ca nimic nu este intamplator ), au intalnit-o pentru prima oara pe surioara lor cea mai mica, de cinci anisori, pe care asistenta maternala care o crescuse o adusese inapoi, nereusind sa-i stapaneasca temperamentul, comportamentul agresiv. Se presupunea ca sufera de ADHD, de fapt avea si tratament adecvat…pana la urma am luat-o si pe ea…si nu are ADHD. Pur si simplu era un copil care avea nevoie sa se simta acceptat si mai ales in siguranta…

 

AURELIA

     

       Povestea noastra poate este cam lunga, dar nu am putut scrie direct realizarile fara a incepe cu inceputul…

      In prezent, Emanuel

 trece in clasa a VIII a, citeste mult, iubeste plantele si animalele…E un copil inteligent. La finalul clasei a VIIa a obtinut media 7,79.Sufera de fractura de cristalin, pe care am descoperit-o dupa ce l-am luat in familie si necesita controale periodice , sa poarte ochelari,dar speram sa poata fi posibila si o interventie chirurgicala, deoarece din cauza acestei suferinte, se concentreaza mai greu si intampina anumite duficultati la invatatura.

     Antonia

a terminat clasa a IXa la liceul din localitate cu media 9,73 , a luat premiul I. S-a transformat intr-o adevarata domnisoara, a lasat in urma dorinta de a fi baietoasa si isi iubeste fratele, ceea ce este foarte important pentru ei, cat si pentru noi.

     Cristina

 si Andreea

sunt elevele mele. Din fetitele salbatice din clasa I au devenit pe parcursul acestor trei ani petrecuti in familie niste fetite sensibile, harnice si afectuoase. Stiu sa citeasca si si-au insusit cu bine cunostintele transmise la cursurile scolare. Sunt dornice sa invete, ceea ce este un avantaj pentru ele si pentru mine, ca mama si ca invatatoare.Au terminat  clasa a IIIa cu medii predominant de FB.

    Marius

este mandru ca a terminat clasa I , stie sa citeasca si invata si el sa joace sah alaturi de Emanuel si tata Petrica. A scapat de o problema nocturna ( enurezis ) dupa o indelungata supraveghere nocturna din partea mea.

   Este un copil deosebit, ii place sa construiasca tot felul de machete cu lego. A terminat clasa I cu FB.

    Aurelia

 urmeaza sa intre in clasa I. Cand am luat-o in familie avea un vocabular vulgar si violent, tipa in pemanenta, mai puternic daca nu i se indeplineau dorintele. In acest caz avea obiceiul  de a se lovi cu capul de pereti, de podea sau de obiecte contodente. Acum a scapat de aceste obiceiuri care ii amenintau sanatatea fizica si psihica. Ceea ce este foarte important este faptul ca a constientizat ce e bine si ce e rau, atat in atitudinea ei cat si in a celor din jur. Este afectuoasa si inteligenta. Doreste sa devina medic, sa ma trateze sa nu mai fiu bolnava de nimic.

        Toti promit ca vor avea grija de noi cand vom fi batrani, iar noi le promitem ca vom ingriji nepoteii, copilasii lor.

 

 15 iulie 2010 

     Acestea sunt realizarile noastre. Ne dorim ca Dumnezeu sa ne dea sanatate sa-i vedem oameni care se pot descurca in viata si in acelasi timp sa lucreze in inimile oamenilor care vad ca se pot creste si educa niste copii ce pareau ai nimanui…Asa poate unii vor avea curaj si rabdare sa ne urmeze exemplul.

 

Nimic nu se poate compara cu fericirea care-ţi inundă inima când vezi un copil zâmbind…

 

I

                                                                


   Intr-una din seri I-am multumit lui Dumnezeu pentru minunile ce la face in vietile copiilor. Si L-am intrebat:

“Ma intreb si eu ceea ce se intreaba cei din jur: Doamne, cum de am avut curajul, puterea si rabdarea sa iau in grija atatea vieti, mai ales ca erau copii cu probleme comportamentale, de limbaj si atitudine. De ce Doamne i-am luat totusi?”

Si parca am auzit vocea Domnului soptind :” Ai avut curaj pentru ca EU sunt cu tine si i-ai privit prin ochii Mei. Ai vazut in ei ceea ce pune pretios  Dumnezeu Tatal in fiecare om…” Daca fiecare dintre noi ar reusi sa-I priveasca pe cei din jur prin ochii lui Dumnezeu, sigur lumea ar fi mai buna…Sa dam mai departe ceea ce am primit : dragostea lui Dumnezeu

 

 

NICIODATA SINGURI...

Am inceput lucrarea prin credinta, iar semnele nu au incetat sa apara. Cand simtim ca e greu, o mana nevazuta ne ridica povara. Cel mai minunat lucru care se intampla este faptul ca ochii copiilor au devenit ferestrele luminate ale sufletelor lor de copii ce si-au regasit copilaria. Dumnezeu a lucrat si lucreaza prin oameni pe care i-am cunoscut intamplator si prin oameni pe care inca nu-i cunosc.

Nu am pretentia ca suntem parintii perfecti, dar ne straduim si, ce e mai important, avem un aliat puternic : pe Domnul! Din pacate multa lume nu a inteles de ce i-am luat, s-au intrebat si s-au minunat, poate chiar s-au asteptat la un esec,dar Domnul nu ne lasa. Am convingerea ca aceasta lucrare e dupa voia Lui. Poate ca nimeni nu concepe faptul ca i-am luat in familie bazandu-ne doar pe credinta, fara un plan facut in prealabil, fara calcule de contabilitate...Cand Domnul a inceput sa reverse binecuvantarile, cei din jur au inceput sa-si puna intrebari, refuzand sa vada realitatea : aceea ca Domnul te ajuta sa duci la bun sfarsit ceea ce ai inceput in numele Lui! Slava si gloria si admiratia Lui i se cuvin, nu noua...
De multe ori ma gandesc ca Domnul a facut jertfa suprema pentru noi, oferindu-ne iertarea pacatelor...noi ce facem? ne ocupam de niste copilasi...fara EL nu am fi capabili. EL e cel care ne cerceteaza in clipele in care simtim ca am obosit sau cand faptele copiilor depasesc anumite limite , parca provocandu-ne sa le dovedim inca o data si inca o data ca nu avem intentia sa-i abandonam, ca-i iubim neconditionat, asa cum ne iubeste si EL pe noi...Nu de putine ori am fost cu nervii intinsi ca si corzile viorii, gata sa se rupa...clipe in care imi doream sa renunt, sa spun:
"Gata, sunt doar un om!"
...Dar imediat simteam mangaierea Lui, parca soptindu-mi :
"Iarta-te...mergi mai departe...Da, esti doar un om, dar nu orice fel de om, ci unul pe care EU il port pe brate cand oboseste, unul pe care EU il ridic atunci cand cade, unul pe care il ajut sa daruiasca dragostea Mea celor din jur..."
Stiu ca Domnul isi tine promisiunile, stiu ca EL va continua sa lucreze in vietile copiilor, pentru ca doar EL e cel ce le transforma viata, nu noi...noi oameni obisnuiti, cu calitati si defecte...
Doamne, da-ne putere sa mergem mai departe, iarta-ma daca am gresit cu ceva pana acum si da-ne solutii sa rezolvam problemele ce se ivesc in viata noastra si a copiilor , in asa fel incat sa se vada dragostea Ta neconditionata revarsata peste noi...Slavit sa fie numele TAU!!!